[ad_1]
5 vedete TV care au trădat! Motivul pentru care au fugit la altă televiziune. Sunt obişnuite cu statutul de vedete şi apar în fel şi fel de emisiunii TV. Cu toate că au fost lansate de o anumită televiziune, pentru care au făcut carieră şi datorită căreia au devenit cunoscute, celebrităţile din ţara noastră i-au trădat pe şefii lor şi au plecat la concurenţă.
Mihai Bendeac, de la Prima TV la Antena 1, apoi la PRO TV
Cel mai recent caz al unei vedete care şi-a trădat postul este cel al actorului Mihai Bendeac. În presă au apărut informaţii conform cărora vedeta a părăsit Antena 1 pentru trustul Media PRO, acolo unde ar urma să aibă o emisiune de comedie, difuzată sâmbăta seara.
În urma acestei despărţiri, grupul Intact îi cere lui Mihai Bendeac despăgubiri de 1,3 milioane de euro, deoarece actorul a rupt contractul fără acordul părţilor. Vedeta a mai trecut printr-un episod asemănător şi atunci când a părăsit Prima TV pentru Antena 1, televiziunea din Pipera acuzându-l pe Bendeac că a încălcat prevederile contractului şi că are de plătit daune de 600.000 de euro.
Cu toate că până acum nu a plătit niciun ban, rămâne de văzut cum îşi va rezolva actorul problemele. Din câte se pare, Mihai Bendeac a părăsit de fiecare dată vechiul loc de muncă pe motiv că are nevoie de o nouă provocare.
Iuliana Luciu, de la PRO TV la Antena 1
Sora Nicoletei Luciu a anunţat pe Facebook că părăseşte trustul Media PRO şi se mută la Intact. După ce a devenit cunoscută datorită telenovelelor de pe Acasă TV şi de la PRO TV, dar şi datorită faptului că este sora Nicoletei Luciu, Iuliana Luciu a decis că are nevoie de o nouă provocare.
Aşadar, vedeta a devenit asistenta Simonei Gherghe, în cadrul emisiunii „Acces direct“. Se pare că Iuliana Luciu s-a gândit că datorită acestui nou loc de muncă va deveni mai cunoscută. În prezent, ea este asistentă în emisiunea prezentată de Liviu Vârciu, Prețul cel bun.
Lucian Mîndruţă, de la Media PRO la Intact şi viceversa
Jurnalistul a revenit, la sfârşitul anului 2011, la trustul Media PRO. Lucian Mîndruţă a fost și director de creaţie al Mediafax Grup şi se ocupă de promovarea produselor Mediafax, Ziarul Financiar, Pro TV Magazin.
Mîndruţă mai lucrase în grupul PRO între anii 1995 şi 2003, după care a trecut la pupitrul Observatorului de la Antena 1. După ce a fost înlocuit, la începutul anului 2010, din postura de prezentator de ştiri, jurnalistul a mai rămas în trust aproximativ un an, după care a trecut în tabăra Media PRO, pentru noi provocări.
Teo Trandafir, de la PRO TV la Romantica TV, după care la Prima TV şi înapoi la PRO TV, să ajungă în final la Kanal D
În anul 2006, Teo Trandafir a luat cea mai grea şi cea mai proastă decizie din cariera ei. Vedeta a decis să părăsească trustul Media PRO pentru a accepta postul de director la Romantica TV, salariul foarte mare fiind un factor care i-a luat minţile lui Teo. Deoarece ratingul era în scădere, Teo a decis să plece de la Romantica la Prima TV, însă din nou nu a avut succes.
Ratingul scăzut şi dispariţia din lumina reflectoarelor au făcut-o pe Teo să declare public că decizia de a pleca de la PRO TV a fost o mare greşeală şi că îi este dor de Adrian Sârbu.
Vorbele ei au ajuns la urechile şefului de la PRO, iar în momentele în care se confrunta cu o boală cruntă, Teo a beneficiat de ajutorul lui Sârbu, cel care a decis să o aducă înapoi la PRO TV, în cadrul serialului „Pariu cu viaţa“. În prezent are emisiune la Kanal D, Teo Show.
Mădălin Ionescu, de la Antena 1 la Kanal D
Primul prezentator al emisiunii „Acces direct“, de la Antena 1, a fost Mădălin Ionescu. El a ajuns de la Naţional TV la trustul Intact, însă în momentul în care a fost dat afată de Antena 1 a început un adevărat scandal.
În timp ce Dan Capatos a afirmat că „Mădălin Ionescu a fost dat afară ca ultimul fraier“, Ionescu a spus că trustul Intact îi datorează 150.000 de euro, iar în momentul în care a părăsit grupul a lucrat, alături de Kanal D, la un nou proiect, care a crescut foarte repede. Este vorba despre emisiunea „Drept la ţintă“.
[ad_2]
Source link