Șase persoane, printre care trei copii, au fost rănite în urma unui accident produs duminică seara în județul Sibiu.
Accident a avut loc pe DJ 106, în localitatea Ruja, unde, într-o curbă la dreapta, un bărbat în vârstă de 55 de ani a pătruns pe contrasens și a izbit un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, apoi o altă mașină condusă tot din sens opus de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, conform Mediafax.
În urma coliziunii, mașina condusă de către bărbatul în vârstă de 35 de ani s-a răsturnat în afara drumului.
6 persoane, dintre care 3 adulți și 3 minori, au fost transportate la spital conștiente.
Din autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 55 de ani au suferit vătămări corporale cei doi pasageri, un bărbat și un băiat în vârstă de 6 ani, iar din autoturismul răsturnat au fost răniți toți ocupanții, șoferul, o femeie în vârstă de 27 de ani și doi copii, un băiat de 5 ani și o fată de 7 ani.
Cei trei cpii au traumatisme faciale și sunt transportați la spitalul de Pediatrie. Cei trei adulți – o femeie și doi bărbați – prezintă traumatisme și contuzii și vor ajunge la UPU Sibiu.
Din al treilea autoturism nu au rezultat victime.
Toți cei implicați sunt localnici.