Locuitorii micii comunități de coastă din Cape Ray sunt entuziasmați de descoperirea a ceea ce pare a fi o corabie din secolul al XIX-lea.
O comunitate de coastă din Newfoundland a fost lăsată perplexă și emoționată de apariția bruscă și inexplicabilă a unei epave vechi de secole pe nisipul unui țărm din apropiere.
Gordon Blackmore, un rezident local, se afla la vânătoare de păsări marine pe țărmul nisipos al Cape Ray când a observat o umbră întunecată sub apele tulburi. Aceasta nu fusese acolo când a vizitat locul cu doar câteva zile mai devreme. S-a grăbit să se întoarcă în casa familiei, strigând despre descoperire, a declarat mama sa pentru Canadian Press. Aceasta și-a luat geaca și s-a grăbit spre plajă pentru a o vedea cu ochii ei. „Este uimitor, nu există alt cuvânt pentru asta”.
Arheologul subacvatic Marc-André Bernier inspectează un cufăr de marinar de pe Erebus
Cape Ray, o comunitate de 350 de locuitori de pe coasta de sud-vest a Newfoundland, are o istorie comună cu o insulă cunoscută sub numele de „Stânca”: este locul de odihnă finală a cel puțin opt nave care au căzut victime ale vremii ostile, ale navigației proaste sau pur și simplu ale ghinionului.
Dar ceea ce face ca ultima descoperire să fie unică este natura inexplicabilă a apariției bruște a epavei.
Neil Burgess, președintele Societății de conservare a epavelor din Newfoundland și Labrador, suspectează că nava a fost eliberată de o combinație de eroziune costieră și de forța furtunii post-tropicale Fiona, care a distrus casele din regiune anul trecut.
Este posibil ca valurile mari ale oceanului de săptămâna trecută să fi eliberat în cele din urmă epava, împingând-o spre țărm, a declarat el pentru Canadian Press.
„Acest lucru este perfect”, a spus el. „Acesta este un eveniment grozav, grozav”.
Fotografiile epavei de pe rețelele de socializare – o grămadă de grinzi și scânduri de lemn îmbibate – au oferit câteva indicii cu privire la originile navei. Diblurile de lemn și cuiele de cupru erau folosite în mod obișnuit în anii 1800. Iar dimensiunea – cel puțin 24 de metri – sugerează că nava era mai mare decât o goeletă.
Guvernul provincial a trimis o echipă pentru a vizita epava, în speranța de a identifica și, eventual, de a conserva ceea ce a mai rămas din navă. Dar aceleași maree și vreme care au determinat mult timp soarta unei nave vor dicta, de asemenea, cât de repede vor putea experții să viziteze locul.
Localnicii și-au exprimat îngrijorarea că valurile puternice ar putea trage epava înapoi în adâncuri. Și în timp ce oficialii au avertizat rezidenții să nu se atingă de sit, alții subliniază că natura ar putea, de asemenea, să deterioreze epava mai repede decât rezidenții care fură suveniruri.
„Toată lumea pare să uite că în unii ani avem parte de gheață de mare aici”, a scris Wayne Osmond, un locuitor din Cape Ray. „Dacă se întâmplă acest lucru, în câteva ore poate provoca mai multe daune epavei care o strivește decât un secol sau mai mult scufundată în ape mai adânci.”
Pagina de Facebook a comunității s-a transformat într-un forum de speculații și cercetări cu privire la posibilele origini ale epavei, rezidenții locali căutând în arhivele vechi și în cunoștințele familiei despre călătoriile fatale.
Dar aceasta servește, de asemenea, ca o reamintire crudă, mult prea familiară pentru locuitorii din Newfoundland, a relației fragile pe care comunitățile o au cu oceanul.
„Este o parte a istoriei noastre care tocmai a fost trezită. Unii descendenți vor dori în continuare să cunoască numele și locurile în care strămoșii lor s-au pierdut în apele înghețate din largul coastelor noastre. Ar fi bine pentru noi toți dacă am putea oferi o parte din istoria pe care o cunoaștem și un loc de comemorare. Cel puțin un indicator”, a scris Elizabeth Gover, o rezidentă. „Aceasta este istoria noastră. Haideți să o aflăm”.
