Evoluţii financiar-bancare şi bursiere: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere
Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de luni în scădere, investitorii evaluând rezultatele financiare ale companiilor, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,28%, ajungând la valoarea de 38.546,77 puncte, în scădere cu 107,65 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres.
Indicele Standard and Poor’s 500 s-a depreciat cu 0,03%, ajungând la valoarea de 4.957,19 puncte, în scădere cu 1,42 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,10%, ajungând la valoarea de 15.613,99 puncte, în scădere cu 14,96 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Londra – Bursa de la Londra a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,39%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.645,38 puncte, în creştere cu 29,84 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Frankfurt – Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,12%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 16.938,79 puncte, în creştere cu 20,58 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Paris – Bursa de la Paris a deschis şedinţa de luni în creştere cu 0,11%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.600,82 puncte, în creştere cu 8,56 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Budapesta – Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de marţi este de 357,74 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 352,05 forinţi, luni, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 384,71 forinţi, în creştere faţă de un curs de 383,42 forinţi, luni, iar un leu românesc este cotat la 77,35 forinţi, în creştere faţă de un curs de 77,10 forinţi, luni.
Tokyo – Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,54%, pe fondul deprecierii yenului, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 36.354,16 puncte, în creştere cu 196,14 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Este cel mai ridicat nivel din februarie 1990.
Seul – Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,92%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.591,31 puncte, în scădere cu 24 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.
Shanghai – Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în scădere cu 1,02%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 2.7012,18 puncte, în scădere cu 27,97 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.
Hong Kong – Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,15%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 15.510,01 puncte, în scădere cu 23,55 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.
Singapore – Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 1,43%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.134,29 puncte, în scădere cu 45,48 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.