Câştigarea Ligii Campionilor nu este o obsesie pentru Paris Saint-Germain, a declarat, luni, căpitanul parizienilor, fundaşul brazilian Marquinhos, potrivit news.ro.
„Liga Campionilor nu este o obsesie, nu este o presiune. Ne antrenăm şi muncim pentru că suntem competitori. Clubul este hotărât să câştige fiecare competiţie, inclusiv aceasta. Vrem să ajungem în top. Cunoaştem drumul, este unul lung, trebuie să îl parcurgem pas cu pas, este o competiţie foarte greu de câştigat. Avem această determinare. Munca, munca, munca de zi cu zi este cea care va da roade”, a spus Marquinhon.
PSG debutează în actuala ediţie a Ligii Campionilor, marţi, de la ora 22.00, pe teren propriu, cu Borussia Dortmund.