Danemarca şi Suedia, respinse pentru organizarea turneului feminin al EURO 2025, au anunţat joi că sunt interesate să organizeze ediţia din 2029 a competiţiei, scrie AFP.
„Federaţia suedeză de fotbal (SVFF) şi cea daneză (DBU) şi-au exprimat interesul pentru organizarea Campionatului European feminin din 2029”, se arată într-un comunicat de presă comun, potrivit Agerpres.
Cele două ţări, alături de vecinii lor norvegieni şi finlandezi, au pierdut competiţia pentru organizarea EURO feminin din 2025 în faţa Elveţiei. Acum însă, Suedia şi Danemarca apreciază că au mai multe şanse de a obţine găzduirea EURO 2029 dacă vor participa doar într-un duo.
„Logistica, absenţa deplasărilor lungi, facilităţile şi accentul sporit pus pe durabilitate – toate în domeniul fotbalului – sunt argumente în favoarea acestei variante”, au indicat cele două federaţii.
În aceste două ţări scandinave, fotbalul feminin se bucură de o mare popularitate. Suedia a terminat pe locul al treilea la Cupa Mondială feminină din 2023.