Guvernul polonez în exerciţiu a anunţat marţi că Bruxellesul a dat undă verde primei tranşe din fondurile de relansare destinate Poloniei, dar suspendate până acum pentru încălcări ale statului de drept, transmite AFP.
‘Comisia Europeană a emis astăzi un aviz pozitiv cu privire la fondul de relansare revizuit (…) Polonia va primi în curând 20% din această sumă sub formă de avansuri, adică peste 5 miliarde de euro’, a comunicat Ministerul pentru Politici Regionale, potrivit Agerpres.
Decizia a fost anunţată de naţionaliştii populişti ai partidului Lege şi Justiţie (PiS), angajaţi de mult timp într-o confruntare cu Bruxellesul pe subiectul reformei controversate a sistemului de justiţie.
Potrivit ministerului polonez, deblocarea primei tranşe de fonduri UE ‘nu va depinde de îndeplinirea de către Polonia a vreunei’ condiţii din cele impuse anterior de Bruxelles.
Ministerul nu a precizat data la care se aşteaptă să primească tranşa respectivă.
Varşovia a indicat de asemenea că noul plan de cheltuieli aprobat de Bruxelles revizuieşte în creştere suma rezervată Poloniei, majorând-o de la circa 35,4 miliarde de euro la 59,8 miliarde sub formă de împrumuturi şi subvenţii.
Fondurile suplimentare vor fi puse la dispoziţia Poloniei în principal sub formă de împrumuturi cu dobândă mică, în sumă de 23 miliarde de euro, şi doar 2,7 miliarde vor veni sub formă de subvenţii nerambursabile.
Comisia Europeană a afirmat că, prin alocarea de noi fonduri, dă ‘un impuls tranziţiei ecologice în Polonia’.
‘Planul modificat pune un accent puternic pe tranziţia ecologică, alocând 46,6% din fondurile disponibile unor măsuri care susţin obiectivele climatice’, a declarat executivul UE într-un comunicat.