Echipa naţională a Italiei a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 0-0, cu naţionala Ucrainei, calificându-se la Euro 2024. La turneul final s-au mai calificat Cehia (3-0 cu Moldova) şi Slovenia (2-1 cu Kazahstan), potrivit news.ro
La Leverkusen, pe BayArena, Italia avea două şanse din trei să se califice direct la Euro 2024: egalul sau victoria. A fost prima variată, deşi echipa lui Luciano Spalletti a dominat partida şi a avut ocazii de gol. Replica ucraineană a venit în repriza secundă, Mudryk ratând o şansă mare în minutul 65, la o gafă a apărării italiene, reparată în cele din urmă de Donnarumma.
Italia nu a reuşit să înscrie până la final, ambii portari având intervenţii salvatoare, iar Squadra Azzura s-a calificat la turneul final de pe locul secund al grupei C. Anglia a câştigat grupa, cu 20 de puncte, urmată de Italia, cu 14 puncte şi Ucraina – tot 14 puncte. Pe locul 4 a venit Macedonia de Nord, cu 8 puncte, iar Malta nu a acumulat nici un punct.
Cehia s-a impus cu 3-0 în meciul decisiv, jucat acasă împotriva Moldovei. Oaspeţii au rezistat o bună parte din meci fiind conduşi la limită de cehi. Însă lucrurile s-au schimbat după eliminarea lui Vladislav Baboglo, din minutul 55, potrivit news.ro
Cehia a marcat de două ori în superioritate şi a terminat pe locul al doilea în grupa E, cu 15 puncte. Tot 15 puncte are şi câştigătoarea grupei, Albania. Pe locul al treilea este Polonia, cu 11 puncte, iar Moldova, de pe locul 4, are 10 puncte. Insulele Feroe încheie clasamentul, cu două puncte.
A treia echipă calificată luni seara la euro 2024 este Slovenia, victorioasă cu 2-1 în faţa contracandidatei Kazhastan, în grupa H. Danemarca a câştigat grupa, cu 22 de puncte. Pe locul secund a venit Slovenia, cu acelaşi număr de puncte, urmată de Finlanda, cu 18 puncte, Kazahstan – 18 puncte, Irlanda de Nord – 9 puncte şi San Marino – zero puncte.
Rezultate înregistrate luni seara, în calificările Euro 2024:
Grupa C: Ucraina – Italia 0-0;
Grupa C: Macedonia de Nord – Anglia 1-1 (Bardhi 41 / Kane 59);
Grupa E: Cehia – Moldova 3-0 (Doudera 14, Chory 72, Soucek 90);
Grupa E: Albania – Insulele Feroe 0-0;
Grupa H: Irlanda de Nord – Danemarca 2-0 (Price 60, D. Charles 81);
Grupa H: Slovenia – Kazahstan 2-1 (Sesko 41 penalti, Verbic 86 / Orazov 48);
Grupa H: San Marino – Finlanda 1-2 (Berardi 90+7 / Soiri 50, 58).