[ad_1]
Pentru Maria Constantin, ziua de marți, 25 iulie, va avea de acum încolo o semnificație aparte. S-a căsătorit din nou, de această dată cu alesul inimii ei, Robert Stoica, atât civil cât și la biserică, unindu-și destinele de acum încolo și în fața lui Dumnezeu.
Mirii au avut parte de emoții și s-au prezentat la Starea Civilă în ținute de gală. Soțul artistei a ales să poarte în ziua cea mare un costum colorat, la fel ca nașul, iar fericita mireasă a purtat o rochie lungă, albă, din satin și a avut un buchet de mireasă în nuanțe de verde, asortat cu cel al nașei.
Nu își dorește să cânte la nunta ei
Maria Constantin este fericită și așteaptă cu nerăbdare petrecerea de nuntă care va avea loc pe 4 august. Se pare că aceasta va fi un fel de garden party, cu toată lumea îmbrăcată în alb, fără tradiții și furatul miresei, cu un meniu în stil italienesc și cu aproximativ 250 de invitați.
“Ne pregătim și pentru nuntă, mai avem timp și de puțină relaxare. Nu sunt o mireasă stresată. Noi suntem obișnuiți și cu petrecerile, cu absolut tot. Nu ne facem probleme în a organiza o petrecere, mai ales că zilnic cam asta vedem. Petrecerile curg la noi, avem din ce să ne alegem, știm ce ne dorim. Petrecerea de nuntă va fi un eveniment special, dar și diferit. Eu nu voi cânta la nunta mea. Vreau și îmi doresc din tot sufletul să fie singurul eveniment din viața mea în care merg undeva și nu cânt.
De obicei mi se întâmplă să fiu luată și de la masă, să fac câte o piesă, de data asta nu vreau să mă mai deranjeze nimeni să fac o piesă. Este nunta mea și vreau să se simtă bine toți invitații și atunci o să vină colegi de suflet, colegi de cântec care vor lua parte la nunta noastră. Are cine să cânte. Sunt foarte mulți prieteni care au spus da din prima și cărora vreau să le mulțumesc!”, ne-a mărturisit Maria Constantin la un moment dat la o petrecere mondenă, cu privire la nunta ei.
Le vor cânta Adrian Minune și Luis Gabriel
Mirele, Robert Stoica, a avut o preferință specială! La petrecerea de nuntă și l-a dorit pe Adrian Minune, așa că celebrul artist nu va lipsi și este cap de listă la cântare.
“Noi am gândit nunta ca pe o petrecere! Va fi și Luis Gabriel, vor fi și prietenele mele, Marcela Fota, Emilia Ghinescu, Ionuț Dolănescu. Avem oameni care într-adevăr vin pentru noi și asta contează foarte mult. DJ Stone care îmi este prieten, la fel, va fi acolo, prietena mea, Cristina Sebastian, director la George Enescu, unde eu am lucrat, va veni cu un cvartet frumos de copii care vor cânta la primirea invitaților, adică va fi foarte drăguț.
Vom face nunta în cea mai frumoasă locație din București, în aer liber, este cu piscină, ne doream neapărat să fie în aer liber. Este superbă!”, a mai dat din casă mireasa, actuala doamnă Stoica.
“Deocamdată sunt liniștit dar când se apropie cred că voi fi puțin mai stresat”, și-a completat mirele Robert Stoica mireasa, pe Maria Constantin.
Vor să petreacă o lună întreagă de miere în Zanzibar
Și pentru că le-a plăcut vacanța din Zanzibar și a fost pe gustul lor, tot acolo se gândesc serios să mergă și în luna de miere.
“Luna de miere cu siguranță va fi probabil în ianuarie-februarie, undeva la căldură, atunci când este frig aici. Nu are sens să plecăm vara când și la noi este cald. Noi o să plecăm iarna, când este frig aici și mergem la căldură. Ne-a plăcut foarte tare Zanzibarul, ca și locație, este o destinație de vis, nu știu, ne-am regăsit acolo și chiar vrem să ne reîntoarcem și să â stăm mai mult. Data trecută am stat 2 săptămâni, cred că acum chiar va fi o lună de miere”, ne-a mai povestit cu puțin timp în urmă pentru Ciao.ro, Maria Constantin.
Cântăreața a mai fost căsătorită de două ori, aceasta fiind a treia oară când pășește la altar. Pe 26 septembrie 2015, Maria Constantin se căsătorea cu Marcel Toader. Primul soț al Mariei Constantin a fost Ciprian Tapotă Lătărețu, alături de care artista de muzică populară are un băiat în vârstă de 14 ani, pe Codrin, care a rămas în grija tatălui. Primul mariaj al blondei s-a încheiat în anul 2014, dar atât artista cât și fostul ei soț se ocupă împreună de bună creștere și de educația fiului lor.
[ad_2]
Source link