Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, a fost achitat de Tribunalul Timiş, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu, după ce a convins trei asistente să recolteze probe pentru teste COVID-19 la firma la care este asociat, deşi ele erau în timpul programului la spital. Toate celelalte persoane din dosar au fost achitate, dar decizia nu este definitivă.
”(…) dispune achitarea inculpatului Musta Virgil Filaret, cercetat pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dispune achitarea inculpatei Manolescu Diana Luminiţa, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dispune achitarea inculpatei Albu Maria Diana, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dispune achitarea inculpatei Paica Dana Mihaela,cercetată pentru instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, se arată în sentinţa pronunţată, joi, de Tribunalul Timiş, informează News.ro. Sentinţa nu este definitivă, aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Timişoara.
Ce a spus DNA
Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Timişoara, a fost trimis în judecată de DNA, în noiembrie 2022, pentru instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale – recoltarea de probe pentru teste COVID-19 – la firma la care el este asociat, deşi ele se aflau în timpul programului de lucru la unitatea medicală publică.
Alături de Musta au fost trimise în judecată Diana Manolescu, director medical al spitalului, o asistentă medicală şi o altă femeie, medic.