Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a prezentat demersurile inițiate pentru recuperarea terenului retrocedat din parcul IOR. Alături de primarul Sectorului 3 a fost prezent și Adrian Țuțuianu, secretar general adjunct al Guvernului.
„Țin să le mulțumesc tuturor celor care susțin salvarea terenului retrocedat ilegal din parcul IOR. Avem nevoie de implicarea cât mai multor oameni, sper să-l putem convinge pe primarul general de necesitatea de a ataca în instanță titlul de punere în posesie.
În urmă cu aproape o jumătate de an s-a angajat public că în șase săptămâni va analiza și va identifica o soluție. Demersul nu s-a finalizat, iar primarul general are obligația de a îndrepta o ilegalitate.
Așa că ne alăturăm joi, 16 noiembrie, de la ora 16.00, în fața Primăriei Municipiului București, la protestul de salvare a zonei retrocedate din IOR. Acesta a fost, este și va rămâne parc”, a declarat primarul Robert Negoiță.
„Robert Negoiță este primul primar care în anul 2013 a luat decizia de a introduce o acțiune în instanță prin care a cerut constatarea nulității absolute a dispozițiilor de retrocedare emise în 2005 de fostul primar Adriean Videanu.
Preocuparea primarului Robert Negoiță pentru restabilirea situației juridice a terenului de 12 hectare din parcul IOR este firească. Asocierea noastră în demersul de sensibilizare a primarului general pentru promovarea unei acțiuni în instanță este normală.
Mă bucur că este alături de noi la mitingul pe care îl organizăm joi, 16 noiembrie”, a declarat în susținere Adrian Țuțuianu, secretar general adjunct al Guvernului.
Astfel, se urmărește determinarea primarul general, Nicușor Dan, de a ataca în instanță dispozițiile de retrocedare a terenului de 12 hectare din parcul IOR.
Reamintim că Prefectura Municipiului București a atacat deja în instanță dispozițiile de retrocedare din 2005.