Englezul Neil Warnock este noul antrenor al echipei Aberdeen, cu un contract valabil până la finalul sezonului, a anunţat luni clubul din prima divizie a campionatului de fotbal al Scoţiei, informează Reuters.
Aberdeen s-a despărţit săptămâna trecută de tehnicianul Barry Robson, după o serie de două egaluri şi o înfrângere. Robson era din martie 2023 la cârma echipei, pe care o mai pregătise ca interimar, potrivit Agerpres.
Preşedintele lui Aberdeen, Dave Cormack, a declarat că Warnock s-a remarcat nu doar prin „numărul mare de meciuri (ca antrenor) şi promovările reuşite”, dar şi prin faptul că a avut „un impact imediat” la formaţiile unde a fost numit.
Warnock, în vârstă de 75 de ani, are o carieră de aproape 45 de ani ca antrenor, reuşind opt promovări. Printre formaţiile pe unde a trecut sunt Leeds United, Crystal Palace şi Queens Park Rangers.
În clasament, Aberdeen este pe locul 8, cu 25 de puncte după 22 de meciuri, înaintea partidei de marţi de pe terenul lui Glasgow Rangers.