Prezent la Slatina, la întâlnirea regională a Ligii Aleşilor Locali a PNL din regiunea Sud-Vest, Nicolae Ciucă a vorbit și despre pensii, coaliție, realizări la guvernare, dar și despre patriotism în general și în rândul membrilor PNL, în special.
„În ceea ce privește patriotismul în rândul membrilor PNL, este suficient să amintim că suntem singurul partid din țară, dincolo de istoria noastră de peste 148 de ani, care avem cuvântul național în denumirea partidului. Atunci, să facem tot ceea ce trebuie pentru ca națiunea noastră se se simtă reprezentată, demnă și să se simtă mândră că suntem în UE, că suntem în NATO, că suntem in diferite formate și construcții internaționale, cum de altfel si suntem pe măsură rezultatelor și a potențialului de care țara noastră dispune”, le-a spus Ciucă liberalilor din Oltenia.
Acesta consideră că “românii nu trebuie să iasă și să spună doar: sunt patriot. Asta nu ține, patriotismul se demontrează în fiecare zi prin ceea ce facem, prin ceea ce înfăptuim în casă, în familie. Ce facem acasă față de familie, față de copiii, față de nepoții noștri, față de vecinii noștri, față de ceead3 ce reprezentăm la locul de muncă, asta este patriotismul. Nu sunt patriot dacă am îmbrăcat o ie sau un pieptar sau o bundiță. Suntem patrioți prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim, prin ceea ce reprezentăm în viața noastră de zi cu zi“.
Ciucă nu a uitat de faptul că urmează anul cu record de runde de alegeri, europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale, adresând un discurs motivațional membrilor PNL, pe care i-a comparat cu o oaste: “Vă rog să țineți minte o chestiune: oastea țării este devotată cauzei, nu oamenilor. Celor care conduc le poartă respect și îi urmează în luptă, dar oastea este dedicată cauzei, ca atare, oastea PNL să înțeleagă care ne este cauza și să se dedice cu totul și să fie o oaste!”
Liderul PNL a încheiat intervenția de la Slatina afirmând că pentru PNL nu există decât o singură variantă, victoria în alegeri. Le-a urat liberalilor sărbători liniștite și să se odihnească pentru că începe lupta și anul viitor trebuie să fie învingători.