Peste 23.000 de persoane au urmat cursuri de formare profesională, în primele 10 luni (ANOFM)
Peste 23.000 de persoane au participat în primele 10 luni ale acestui an la programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor şi centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, conform Agerpres.
Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), din totalul celor 23.086 participanţi, 20.937 sunt şomeri, iar 1.658 persoane fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, 357 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, 56 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competenţelor, iar alte 78 persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referinţă au fost organizate 1.258 programe de formare profesională gratuite dintre care 855 programe de calificare/recalificare, 274 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum şi 129 programe de competenţe cheie/transversale.
Potrivit sursei citate, ca nivel de studii, dintre cei 20.937 de şomeri participanţi la cursuri, 60,83% erau de nivel profesional, liceal sau postliceal, 25,94% aveau studii gimnaziale, 7,80% studii superioare, iar 5,43% aveau mai puţin de opt clase.
Pe categorii de vârstă, şomerii sub 25 de ani reprezentau 37,68% din total, cei între 25 şi 30 de ani – 14,14%, între 30 şi 35 de ani – 6,53%, între 35 şi 45 de ani – 15,40%, iar peste 45 de ani – 26,25%.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie -octombrie 2023, sunt: lucrător comercial – 3.662; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 1.332; agent de securitate – 1.108; ajutor bucătar – 1.068; operator introducere, prelucrare, validare date – 996; îngrijitor spaţii verzi – 912; frizer – 840; inspector/referent resurse umane – 786; competenţe de comunicare în limba română – 608; bucătar – 580.