Ministerul Sănătăţii anunţă încheierea unui parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), în urma căruia România va primi peste 2,1 miliarde de euro pentru construcţia şi dotarea de spitale şi pentru modernizarea serviciilor ambulatorii.
Proiectul dezvoltat în parteneriat cu BEI este complementar finanţării prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă şi va asigura banii necesari pentru construcţia, reabilitarea, extinderea şi dotarea unităţilor sanitare.
“Mulţumim Băncii Europene pentru Investiţii pentru suportul acordat în drumul nostru către un sistem de sănătate mai accesibil pentru toţi românii. Este un parteneriat care întregeşte cel mai consistent efort de atragere de bani europeni pentru sistemul medical românesc – peste 2,1 miliarde de euro atât pentru construirea şi dotarea de spitale, cât şi pentru modernizarea serviciilor ambulatorii la nivel naţional”, a declarat ministrul Alexadru Rafila.
În ultimii aproape doi ani, au fost aprobate aproape 3.500 de proiecte în valoare de peste 11 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro), bani asiguraţi în cea mai mare măsură prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).
”În cadrul EIB FORUM 2024 – Luxemburg, am discutat cu reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii despre proiecte ambiţioase pentru viitorul sistemului nostru de sănătate, mai exact despre construcţia, reabilitarea şi dotarea spitalelor, dezvoltarea serviciilor medicale primare şi ambulatorii, implementarea soluţiilor digitale şi dezvoltarea continuă a resursei umane din sănătate. Suntem determinaţi să construim, să reabilităm şi să dotăm spitalele noastre, să continuăm digitalizarea în sistemul medical şi să asigurăm un sistem de sănătate mai performant”, a arătat secretarul de stat responsabil cu implementarea PNRR în Sănătate, Alexandru Rogobete, prezent alături de ministrul Alexandru Rafila la EIB Forum 2024.
Săptămâna aceasta, Ministerul Sănătăţii a anunţat aprobarea programului de investiţii în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, fonduri nerambursabile din PNRR, pentru transformarea digitală a propriei instituţii, alături de ale instituţii-cheie din sistemul sanitar, precum Direcţii de Sănătate Publică, Servicii de Ambulanţă Judeţene, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institutul Naţional de Hematologie şi Institutele de Medicină Legală.