Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, la Drobeta Turnu Severin, că deşi există o confruntare istorică între partidele politice, fiecare trebuie să respecte regulile jocului politic astfel încât să poată fi îndeplinit programul de guvernare, informează Agerpres.
Liderul PNL a afirmat în context că deşi partenerii de guvernare îşi atribuie anumite realizări cum ar fi creşterea pensiilor, cetăţenii vor înţelege că acestea fac parte din jocul politic.
„Există această confruntare politică istorică şi fiecare dintre noi trebuie să respecte regulile jocului politic, astfel încât să putem să ne îndeplinim programul de guvernare. Cel puţin PNL asta a făcut şi asta va face şi de acum înainte: îşi va da toată silinţa, priceperea şi energia să asigure stabilitatea politică şi guvernarea ţării. Toate aceste chestiuni care se livrează în spaţiul public ‘că noi am mărit pensiile, că a fost ideea noastră să facem nu ştiu ce lucru, să luăm nu ştiu ce decizie’ fac parte din jocul politic pe care sunt convins că cetăţenii uneori îl înţeleg, alteori îl dezaprobă, pentru că cetăţenii aşteaptă de la noi seriozitatea actului de guvernare, a decidenţilor politici prin care văd că într-adevăr facem lucruri pentru ei. Nu putem să spunem oamenilor că trecem printr-o situaţie de criză, printr-o situaţie economică dificilă, printr-o criză energetică, avem războiul la graniţă, avem război în Orientul Mijlociu şi noi ne comportăm ca nişte copii, aruncându-ne vorbe de la unii la alţii, pe orgolii care de cele mai multe ori nu-şi au rostul şi nici cu responsabilitatea pe care o avem. Probabil mi se va spune că nu am înţeles cum se face politică. Îmi asum acest fel de a face politică”, a spus Ciucă în cadrul Conferinţei Regionale a Organizaţiilor Femeilor Liberale.
Creștere economică
Preşedintele Partidului Naţional Liberal şi-a îndemnat colegii de partid să le explice oamenilor cum au văzut ei rolul PNL la guvernare: „Cum ne-am raportat noi la cetăţeni, cum ne-am raportat noi la rolul pe care-l avem în UE, cum ne-am raportat noi la relaţiile pe care le avem cu partenerii strategici”.
„Să vorbim despre faptul că România este una dintre puţinele ţări care au reuşit să aibă creştere economică şi nu una mică. Am reuşit să evităm recesiunea şi suntem datori să evităm recesiunea, pentru că ne uităm în ansamblul mare şi vedem că situaţia nu este deloc simplă, lucrurile nu se îmbunătăţesc. Viceversa, putem să vedem o situaţie economică destul de complicată, ţări mari precum Germania, de curând şi Danemarca, Germania este în al treilea trimestru de recesiune, Danemarca doar ce a intrat în recesiune. Nu putem să vorbim şi să le promitem oamenilor, practic, am demonstrat că în aceşti ani de guvernare, într-adevăr am crescut pensiile cu 40%. Ultimele două dăţi în anul 2022. Cum am putea să ne gândim la chestiunea aceasta? Singurul lucru pe care am vrut să-l clarificăm a fost diferenţa de cifre care s-au vehiculat în spaţiul public. Una este să vorbeşti despre o anvelopă de 55 de miliarde şi alta este să vorbim de o anvelopă de 25 de miliarde. Nu putem să ne ducem la oameni să le spunem: oameni buni, ştiţi, am promis, dar nu se poate. Nu, am promis şi ce promitem se face! Şi în continuare susţinem acest lucru”, a afirmat preşedintele PNL.
Valori liberale
Ciuc susţine că dincolo de entuziasmul de care PNL are nevoie, partidul are şi o istorie care trebuie trebuie transpusă în fapte.
„Nu ne permitem noi, ca oameni politici, ca decidenţi, să stăm pe loc. Avem o singură chestiune de făcut. S-a vorbit aici de entuziasm, că partidul nu mai are entuziasm, aşa este. Dar dincolo de entuziasm, ne place să vorbim de istoria de 148 de ani a partidului şi să spunem că este cel mai vechi partid din Uniunea Europeană. Da, dar avem nevoie ca această istorie s-o transpunem şi noi în fapte şi să vedem care au fost valorile pe care le-a amintit aici, nu are rost să le mai repet, care au fost valorile PNL, care sunt valorile PNL, care sunt virtuţile. Şi noi când vă vorbim dumneavoastră aici, vă vorbim în sensul în care să avem cu toţii încredere, entuziasmul se dobândeşte şi creşte în momentul în care creştem aceste virtuţi în care partidul creşte. Membrii partidului trebuie să creadă, faptele partidului trebuie să-i determine pe oameni să creadă în ele”, le-a transmis liderul PNL membrilor prezenţi la reuniunea de la Drobeta Turnu Severin.