Tramvaiele liniei 44 vor circula pe un traseu mai scurt, în acest weekend
Tramvaiele liniei 44 vor circula pe un traseu scurtat, în zilele de 9 şi 10 decembrie, ca urmare a executării lucrărilor de remediere a unei avarii la reţeaua de apă de pe Bulevardul Dinicu Golescu, potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Astfel, sâmbătă şi duminică, ruta tramvaiului 44 va fi cuprinsă între terminalul „Cartier 16 Februarie” şi Gara Basarab, timp în care de la Gara Basarab şi până la capătul de linie „Vasile Pârvan” va funcţiona linia navetă de autobuz 644.
TPBI menţionează că a luat această măsură pentru a permite executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la reţeaua de apă de pe Bulevardul Dinicu Golescu.