Clădirea emblematică a fostului Hotel Victoria din Satu Mare își va recăpăta strălucirea, cu o investiție de peste 13 milioane de lei, potrivit anunțului făcut miercuri de Primăria Satu Mare.
Potrivit Primăriei Satu Mare, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru reabilitare fațade și acoperiș la imobilul situat pe strada Horea nr. 6, respectiv clădirea fostului Hotel Victoria.
Investiția este în valoare de 13,66 milioane de lei, termenul de execuție fiind de 30 de luni.
„Municipiul Satu Mare va scăpa de o pată neagră, orașul nostru va recăpăta o clădire emblematică”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.
Clădirea figurează pe lista monumentelor istorice din Satu Mare.
Fostul Hotel Victoria avea 60 de camere și a fost inaugurat în 16 decembrie 1910. La parter a fost amenajat un restaurant și o cafenea opulentă, în care au fost organizate mai multe baluri și evenimente. În decursul anilor, clădirea a avut mai mulți proprietari și chiriași, destinația acesteia schimbându-se odată cu aceștia, funcționând ca și spital în perioada primului război mondial. După cel de-al doilea război mondial a funcționat ca și clădire de raport, anumite încăperi fiind recompartimentate pentru a crea mai multe locuințe sociale.