Premierul Marcel Ciolacu, posibil candidat al PSD la alegerile prezidențiale, vrea să evite cu orice preț situația din 2014, atunci când, românii din diaspora au stat la cozi pentru a vota, iar nemulțumirea a fost îndreptată către candidatul PSD și premierul de atunci, Victor Ponta.
Românii din străinătate ar putea avea la dispoziție două zile pentru a vota la alegerile din acest an. Premierul Marcel Ciolacu, lider PSD, spune că propunerea ar putea fi aprobată „pentru a nu se crea emoție în diaspora”, informează Mediafax.
„Haideți să vedem, colegii mei au avut propunerea asta. Au fost și colegii de la Partidul Național Liberal. Pentru a nu se crea o emoție în diaspora este această propunere”, spune Marcel Ciolacu.
El amintește că și la alegerile din 2020 decizia a fost ca românii din străinătate să aibă la dispoziție două zile pentru a vota.